Povestea noastră de până acum.

banner-1600×678

Înființare

S.C. FEROMET M S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1991, fiind una din primele societăţi comerciale cu capital integral privat din judeţ şi din ţară.

Dezvoltarea firmei a început de la „zero”, investind o mare parte din profit, beneficiind astfel de spaţii, capacităţi noi de producţie, moderne, adecvate aplicării unor tehnologii avansate.

Compania S.C. FEROMET M S.R.L. a început cu 10 angajaţi, dotarea tehnică iniţială incluzând o ghilotină, o presă şi un aparat de sudură. Capitalul social nu depăşea 750 EURO.

Firma are sediul în localitatea Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ la o distanţă de 5 km de oraşul Piatra Neamţ.

În prezent personalul firmei numara 220 de angajaţi, din care direct productivi 150.

Strategia de dezvoltare

Strategia de dezvoltare a firmei a urmărit diversificarea producţiei şi retehnologizarea. Împreună cu eficientizarea permanentă şi managementul competent, au dus la rezultate care au situat S.C. FEROMET M S.R.L. pe lista companiilor de succes din judeţul Neamţ.Din producţia realizata 20% este destinată pietei interne, iar 80% pentru piaţa externă pentru beneficiari reprezentativi si anume:VEGA Vertrieb von Gastronomiebedarf GmbH Germania, Fa Dobra Austria, BEHR Vertriebsgesellschaft GmbH, GO-IN GmbH Germania etc.

Compania poate realiza produse complexe pentru diverşi parteneri şi pieţe din categoria mobilier de gradină din metal şi fier forjat, mobilier de interior din fier forjat în combinaţie cu lemn si piatra, accesorii de gradină, pentru toate aceste categorii de produse executăm finisarea personalizată.

Dezvoltarea continuă a departamentului de producţie şi introducerea Sistemului de Management al Calităţii conform acquis-ului Uniunii Europene s-a materializat prin certificarea ISO 9001 în anul 1998 de către TUV iar in anul 2010, ISO 14001.

Investiții

În anul 2001, s-a lansat programul de producţie „Totul pentru gradina ta”, deschizând un magazin „Garden’s” cu servicii de prezentare, desfacere, consultanţă pentru utilizarea produselor proprii, completat cu activitatea de preluare pentru distribuţie a unor produse de grădinărit şi decoraţiuni exterioare din cele mai cunoscute mărci. Putem enumera câteva dintre ele: mobilier de grădină şi fier forjat produs de unitatea noastră, plante ornamentale, accesorii şi decoraţiuni, unelte agricole şi de grădinărit, materiale pentru placari interioare si exterioare (marmura, travertin, granit etc).Compania aplică tehnologii de protecţie anticorozivă de nivel înalt, ecologic, având în dotare un laborator chimic de analize, cât şi o staţie de neutralizare pusă în funcţiune în perioada 1999 – 2000, în cadrul unui program PHARE. Ea a fost echipată cu sistem automat de tratare a apelor uzate şi de urmărire a pH-ului. Proiectul a fost realizat în colaborare cu firma Ram Electro cu sediul in Bucureşti cu supervizarea Universităţii Politehnica Bucureşti şi s-a dovedit a fi o reuşită. Pe de alta parte, in anul 2012 a fost pusa in functiune prin autoutilare, o instalatie de zincare termica.

Atenția față de angajați

Compania asigură condiţii sociale deosebite pentru salariaţi. Au fost date în folosinţă încă din anul 2000, două blocuri de locuinţe sociale pentru salariaţi, cu 28 de apartamente şi o cantină de serviciu.

Calitate și seriozitate

Datorită calităţii, aspectului estetic şi al funcţionalităţii produselor sale, compania a devenit principalul producător în domeniu din Regiunea Nord-Est si printre primii din tara din punctu lde vedere al cifrei de afaceri si al capacitatilor de productie.

Punctele tari ale firmei sunt: capacitatea de muncă, spiritul practic şi seriozitatea. Datorită lor au fost găsiţi parteneri serioşi, interesaţi de produsele şi serviciile furnizate.

Rezultate

Rezultatele financiare şi politica noastră de dezvoltare au permis ocuparea locului I în topul firmelor din judeţul Neamţ pentru performantele obţinute în ultimii 3 ani. In acest sens, cifra de afaceri anuala a firmei a crescut de la 750.000 EUR la infiintare pana la 4.500.000 EUR in prezent.

Activitatea noastră

Procesul tehnologic actual: S.C. FEROMET M S.R.L. are ca principal domeniu de activitate producţia de feronerie pentru mobilier de grădină şi ca activităţi secundare confecţii metalice (mobilier din fier forjat), protecţie anticorosivă prin zincare electrochimică si termica, nichelare, cromare cât şi protecţie peliculogenă prin vopsire în câmp electrostatic cu pulberi şi vopsele lichide. Sectia de prelucrarea lemnului este dotata cu utilaje care permit prelucrarea lemnului din faza de bustean si pana la transformarea lui inh produs finit.

Procesul de fabricaţie se desfăşoară în ateliere specializate pe operaţii. În unitate se realizează o gamă largă de produse fiecare cu tehnologie proprie, fluxurile de producţie ale acestora se întretaie şi se încrucişează. De aceea descrierea fluxurilor tehnologice se prezintă la modul general pe baza succesiunii logice a operaţiilor din ateliere.

– Auto-evaluarea tehnologiei utilizate (învechită, modernă): Tehnologia aplicată este în curs de modernizare şi trebuie să fie susţinută cu echipamente performante de mare productivitate. Pentru creşterea continuă a competitivităţii conducerea firmei şi-a propus evaluarea periodică a performanţelor tehnologice, identificarea locurilor înguste şi a operaţiilor generatoare de costuri ridicate şi nejustificate şi promovarea unei politici de investiţii de înlocuire a echipamentelor cu altele performante şi de mare productivitate care să permită crearea de produse corespunzătoare exigenţelor tot mai înalte ale pieţei. FEROMET M SRL acorda garantie conform reglementarilor europene in vigoare, pentru toate produsele fabricate si livrate.

– Politica de înlocuire a activelor: Managementul de vârf este preocupat în permanenţă de modernizarea tehnologiei prin achiziţii de echipamente pentru creşterea productivităţii, îmbunătăţirea parametrilor tehnologici, creşterea calităţii, creşterea siguranţei în exploatare. S-au achiziţionat şi modernizat atelierul de acoperiri galvanice, atelierul de finisare prin produse peliculogene; s-a modernizat staţia de neutralizare prin automatizare şi informatizare. Echipamentele care se vor achiziţiona prin prezentul proiect se încadrează în această politică de modernizare pentru creşterea competitivităţii.